kaulitztwinstomundbill.MyForum.ro ~ My Work

Through red dreams of passion and disgust... i see your body lying lifeless on the ground. I see your red-blooded hands trying to reach for light. But you fall as i fall. And it hurts you so much... it's like choking down the embers. I will not mourn your lost life, cause only silence justifies ths act of cowardice... You took your pain away with your life, but why? Why would you let me cry myself out? Why wolud you leave me all alone in this misery. And now your time has fallen, this is your freedom in a life of fallacy, with no last kiss and no good bye, you don't diserve good bye. No story book ending for this fairy tale of you. Just the one composed with blood taken from your pen that you hold in your lifeless hand. I cry for you. Mourn. Shed tears. Wish the end.
Shattered in pieces I cry over your dead body, just wishing I could scream confessions at the insipid sky parting clouds, wishing you would come down to me in one desăvârșit moment, to run away in our own sacred world... wishing you here, on my side, breathing the same air, loving the same skies, praying the same gods. I cherish you... just wish you would do the same for me. Say you would do the same for me, say you would pray for my hopeless soul, say you would love my bleeding heart, say you will forgive the hands that trapped your soul in the other worlds, say you would love my hands... full of YOUR blood.
And now I am so scared, I am alone, I am without you. You are heartless, without compassion. You are the cruel one, I will watch you die and promise not to cry. You caged my soul, the lies outside i cannot feel, the pain inside burns. I know you cared why did you leave? Why did you make me do this? I now hate life for what was taken from me, by you. And I was so scared... and I loved you so much! Could you and your swollen ego fit into my master plan for failure? Yes... and you are the greatest imperfection of my life that is why I will take the shame to heart and lock it away in a place thats sees not the light of day and I will use it when I see your face again. But you have fallen... so it is my duty to lock this shame six feet under, away with you. The sound of my breath flutters past your ear earing down your fear... now you are scared, begging for mercy. What about me? My life worthing nothing but bruises and blood has given you satisfaction, you played me as you wished, you made me love you! You beast... there is no soul inside of your chimerical heart. So why should I have mercy? Why should i forgive when you tormented my soul, shattered my heart in pieces, twisted my mind, bruised my perfect porcelain face, cut my beautiful skin, ripped my wings away? Just tell me why? Because I love you, because I'll die for you, because you are my special person, because my world is you? As I cry out, my voice dies out. I am sick of your poisonous love, I am sick of wearing the same blame on my soul, I am sick of knowing I depend on you... I AM SICK OF LOVING YOU! So this night I shall free myself from you, I shall brake this despicable bond between us. Stab me, burn me, crucify me, trap me but do not ask to let you live. Sit still cause along with you I die too... Nothing to me, everything to you. I will not forgive your sins, but I'll forgive your love to me, your cruel, deadly, miserable love to me. For as much as I love you, i am giving myself to freedom and sin. This night shall end with rivers of pure red blood... your blood, my hands stained with your blood, my sould stained with your blood, my conscience stained with your blood. I'm not doing this for you, I am tired of doing everything for you. This is for me! Will it tear you apart? Will it? Oh... how much I hope it will cause you are my reason to blame. I'll fake a smile for you, my sweet prince, I promise that when you'll give your last breath I will... So here I am smiling, crying... all my hopes and all my dreams come back to you... as much as I tried not to do anything for you, it is all for you. You were to die for me and here is your destiny: you are dying for me. You are to cold for me... and look, even lying dead on the floor you are still the most beautiful creature in the world.
Bruises... Beauty... Shattered... Ego... Chloroform... Poison... Life... Pieces... Heart... Hate... Soul... Tears... Blood... Falling... Angel...........

-Deadly-

tribute to from autumn to ashes, the band

E o chestie superba, cei kre au rabdare sa o citeasca, sincer merita!

sooper...

bravo!!

Mc muuuult. Am mai venit cu ink o lucrare..mai bine zis o pagina de jurnal.. pe kre am creata k pe o opera literara.

9 sept 2006
Plimbare de toamna

Era rece in ziua aceea. Nu de fapt era bine, tocmai bine pentru o zi calma de toamna: cerul gri scaparat in carbune, pamantula crud, noroioc si pustiul... prietenul de toata ziua, pustiul de cimitir al toamnei. Tin minte ca ma plimbam aiurea pe strazile orasului si zambeam.. zambeam ca proasta deoarece in sfarsit puteam sa respir, ca in sfarsit aveam orasul doar pentru mine. Paseam agale pe strazile vechi si mucegaite ale Lipscani-ului in cautarea nimicului. Da, asa era cautam nimicul, pentru ca nu mai stiam daca e luni sau vineri, daca e septembrie,octombrie sau noiembrie, daca sunt eu sau altcineva tot ce stiam e ca ziua aceea era ziua mea, era ziua in care stiam ca totul avea sa fie bine, ca totul va fi monoton si melancolic... si ca in sfarsit voi fi doar eu cu mine insami si atat!
Dupa doua ore in care m-am inavartit pe toate stradutele din centrul vechi al Orasului fara Speranta, dupa doua ore in care am depanat amintiri de mult apuse ale unui Eu pe care il credeam apus demult, am hotarat sa merg mai departe. Am iesit frumos pe Splaiul Independentei si am taiat-o pe bulevard spre Unirii... si am tot mers, amintindu-mi de vremurile in care ieseam cu "gasca" pe afara si cantam de nebuni pe strada, si dansam in ploaie, si trageam de saracele corzi ale vreunei chitari prafuite pana faceam ca totul sa vibreze in jur... dar acum asta parea ca ar fi fost intr-un alt secol uitat, pe care se asternuse praful acela greu, ca pe paginile unei carti abandonate in biblioteca ani de zile. Dar continuam sa zambesc si mergeam mai departe, fara regrete, fara bagaj, indiferent ce amintire desprinsa din firul continuu al gandurilor mele ravasite, o lasam pe drum la locul faptei, acolo unde ii era locul, nu ascunsa adanc in sufeltul meu, inclestata. De abia atunci am realizat ca ma tineam cu dintii de orice gand, absolut orice amintire si imi infigeam ghearele in ele, si nu le dadeam drumul si dupa aceea ma intrebam singura de ce stau si plang dupa vremuri frumaose, de ce nu pot sa vad ce e mai bun intr-un lucru.? Atunci am deschis ochii si... le-am dat drumul, le-am eliberat, asa cum faci cu un animal salbatic pe care il chinui un timp, tinandu-l aproximativ dintr-un egoism crud... si intr-un final iti faci curaj si il returnezi naturii, salbaticei.
Fara sa-mi dau seama m-am trezit fata in fata cu ingerul rece ce-mi bantuia visele de ani si ani, fara sa-mi dau seama m-am trezit manata de inima catre cimitirul Bellu: locul unde imi erau ingropate aripile, locul unde se afla golul, lucul unde zacea greutatea de plumb de care eram legata... locul ce ma incatusa intr-o viata falsa, intr-o viata care nu era a mea, o viata prea plina de pacate si dureri. Am ridicat privirea catre fata ingerului de marumura. Imi parea atat de cruda, de rece si malitioasa incat am dat sa fug... dar picioarele nu mi se miscau, era ca si cand inima si trupul meu complotau impotriva mintii mele! Realizam ca in momentul acela se dadea razboiul... acel razboi de care depindea soarta mea. M-am laasat usor pe genuchi si am atins usor marumura grea. Am trecut usor cu degetele peste inscriptia aceea dureroasa, ce-mi sapa in inima si-n minte in fiecare moment al vietii mele... un epitaf atat de crud, un vers atat de taios, un cutit infipt adanc in inima mea. Mi-am retras brusc mana simtind ca imi ia foc si simteam cum de pe buza imi aluneca usor cuvantul, cuvantul ce m-a ruinat, cuvantul ce m-a aduc pe culmile disperarii, cuvantul ce mi-a despartit persoana de realitate... cuvantul "iubre". In momentul acela am simtit ca lumea se prabuseste in jurul meu si eu o data cu ea. M-am lasat usor pe pamant si am luat in brate statuia alba, am mangaiat usor chipul de portelan al ingerului si am simtit nenorocirea prelingandumi-se pe obraz. Iar plangeam.. dar de data aceasta pentru ultima oara. Am deschis gura incercand sa soptesc ceva... dar cuvintele erau atat de adanc ingropate in mine, incat in loc de soapte am izbucnit intr-un plans sec si murmurat. Am inchis ochii pentru cinci secunde, inspirand aerul calm al toamnei si m-am calmat usor. Am deschis din nou ochii si am zambit. Am strans tare in brate statuia si mi-am apropiat fata de marmura tacuta si am soptit usor doar pentru mine si... pentru el:
"Stii Lucian, nu cred ca o sa inteleg vreodata de ce ai plecat si m-ai lasat singura in lumea asta plina de vipere? Dar e ceva pentru care iti multumesc, acum inteleg de ce m-ai lasat sa ajung una dintre ei. De ce m-ai lasat sa ma chinui singura, sa ma torturez singura, sa ajung in prapastia in care eram pana azi. M-am scufundat in mizerie si am iesit mai pura si mai inteleapta decat am fost vreodata. Vreau sa stii ca asta e ultima mea vizita, ca azi te rog sa imi dai drumul, ca azi incep sa traiesc. Si mai vreau sa stii ca tu vei fi mereu cel care detine inima mea... Da, te-am iubit, te iubesc si o sa te iubesc mereu, dar nu mai pot sa traiesc zavorata in aceasta piatra funerara, vreau sa fiu eu pentru mine si eu pentru lume... nu eu pentru tine si eu-tu mereu. Lucian... tu esti parte din mine, iar eu parte din tine, dar azi imi iau aripile inapoi, pe care tu mi le-ai sfaramat cand ai plecat. Tot ce pot sa-ti spun e... adio."
Si am ramas imbratisand statuia pentru cinci minute. Apoi, m-am ridicat zambind din suflet pentru întâia oara dupa mult timp. Am facut un pas spre alee nestiind daca sa ma uit in posterior pentru ultima oara sau sa merg inainte. Si am ales aleea. Mergeam cu pasi repezi spre iesire, demna, triumfatoare si libera. Iesind din cimitir am vazut acea zi de toamna rece in alta aura... acea zi rece de toamna se transformase intr-un apus de toamna placut, radiind intr-o lumina semi-obscura si calda. M-am oprit in mijlocul trotuarului si am vazut cum strada usor, usor se umplea de oameni. Lumea mea singuratica plina de prezente fantasmagorice si de cosmaruri se impeltea cu lumea reala... doar ca fantasmele si himerele dispareau cu fiecare gand închis la culoare ce se stergea usor de pe pelicula vietii mele. Am pasit spre bordura si mi-am zis in gand "De azi... traiesc!"

9 septembrie 2006- Ziua Renasterii Mele
"You ripped my wings and now i take them back, Lucian."

sooper...merita cititta :smile:

Imi place teribil de mult.Vb lui Alice merita citita.M-a impresionat profund.se vede k esti prietena lui Eve. :-)

Amandoua reusiti sa va exprimati sentimentele prin scris.Cand am citit park eu eram cea care i se intamplase acest lucru.E ceva inexplicabil.

Da shi mie mi-a placut cumplit de mult...am avut noi nishte altercatii pe tema acelei poveshti dar din fericire totul s-a rezolvat shi...my sis remains my sis

asha este stefy are dreptate :smile:

Ms k imi dai dreptate Alice :-)

cum sa nu-ti dau eu dreptate sish? :kiss: